SUA: Rusia a testat în spațiu arme antisatelit care au generat un câmp periculos cu deșeuri spațiale (CNN)

Statele Unite sunt îngrijorate de faptul că Rusia a efectuat la sfârșitul săptămânii trecute un test cu o armă antisatelit și este posibil să se fi generat astfel un câmp potențial periculos de gunoi spațial, relatează CNN, care citează doi oficiali americani sub acoperirea anonimatului.

Luni, echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale a fost nevoit să își îmbrace rapid costumele spațiale și să intre în navetele spațiale, întrucât exista pericolul ca stația orbitală să fie lovită de niște resturi care treceau pe lângă ea, a anunțat, potrivit CNN, chiar agenția spațială rusă ROSCOSMOS. Nu este clar dacă acel deșeu a fost generat chiar de testul rusesc cu arme anti-satelit, precizează CNN.

Pe de altă parte, Comandamentul Spațial american a confirmat că a avut loc un eveniment „generator de resturi”, rar și potențial periculos, dar nu a oferit detalii și nici nu a menționat Rusia, aratî CNN.

Aceste tipuri de evenimente sunt cauzate de obicei de teste cu arme antisatelit care implică o rachetă de la sol care lovește un satelit și creează astfel un câmp de mici fragmente de material.

„Lucrăm la analizarea câmpului de resturi și ne vom asigura că toate statele care utilizează spațiul au informațiile necesare pentru a manevra sateliții, în cazul în care sunt afectați”, a declarat un purtător de cuvânt al Comandamentului Spațial.

NASA și Departamentul de Stat nu au răspuns deocamdată la solicitarea CNN de a comenta aceste informații, dar sursele CNN spun că  Departamentul de Stat se pregătește să facă o declarație pe această temă în cursul zilei de luni.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *