ELEVĂ LA LICEUL “CANTEMIR” DIN ONEȘTI, OMORÂTĂ ÎN DRUM SPRE ȘCOALĂ

Viaţa unei fetiţe de 14 ani, o elevă strălucită, un copil exemplar, cu rezultate foarte bune la învăţătură, ucisă de un şofer neatent, valorează fix 100.000 de euro. Acesta este cuantumul despăgubirilor stabilite de magistraţii Curţii de Apel Iaşi pentru părinţii fetei decedate în urmă cu trei ani, în urma unui accident înainte de ora 7 dimineaţa , notează ziaruldeiasi.ro.

Eleva navetistă mergea regulamentar pe marginea drumului, în afară părţii carosabile, spre autobuzul şcolar, pentru a ajunge la liceu. Fiind ianuarie era încă întuneric, ceaţă, iar instanţa a apreciat că şoferul mergea cu o viteză mult peste condiţiile de siguranţă. A fost un proces lung, care s-a întins pe ani de zile. Şoferul vinovat, un ieşean de 32 de ani la volanul unui Mercedes, a fost condamnat, dar cu suspendare. Banii îi va plăti, cel mai probabil, firma de asigurări.

În dimineaţa zilei de 30 ianuarie 2018, ieşeanul Ionuţ A.S., în vârstă de 31 de ani la acea dată, se afla la volanul unei maşini Mercedes, pe DN 11 Oneşti – Bacău. Pe raza comunei Helegiu, automobilul a acroşat-o pe A.M., elevă în clasa a IX-a la Colegiul Dimitrie Cantemir din Oneşti, care se deplasa pe marginea carosabilului spre un autobuz şcolar ce urma să o ducă la liceu. Era ora 7 dimineaţa, încă întuneric, ceaţă, frig. Eleva mergea regulamentar, nu pe partea carosabilă ci pe acostamentul drumului, potrivit expertizei ulterioare. Deşi viteza automobilului, calculată ulterior, era de doar 57 km/h, impactul a fost deosebit de violent, accidentul soldându-se cu accidentarea gravă a fetei, aceasta decedând ulterior în secţia ATI a spitalului municipal Oneşti.

Fetei i-a fost smuls un braţ din umăr, suferind şi leziuni grave ale trunchiului cerebral. Accidentul a avut loc pe fondul oboselii şoferului şi a stării vremii, combinate cu viteza prea mare pentru condiţiile de trafic. Vârsta de doar 32 de ani, lipsa antecedentelor penale şi faptul că Slavu şi-a recunoscut faptele au reprezentat argumentele pentru care magistraţii Judecătoriei Oneşti au apreciat că este suficientă aplicarea unei pedepse de doar 1 an şi 6 luni de închisoare. Curtea de Apel Bacău a aprobat şi tranzacţia survenită între ASIROM, ca parte responsabilă civilmente, şi fratele şi bunica victimei, acestora fiindu-le achitată suma de 224.500 lei ca daune morale.

La momentul respectiv, părinţii lui A.M. nu se constituiseră părţi civile în proces. Ei s-au îndreptat ulterior împotriva ASIROM printr-o acţiune înregistrată pe rolul Tribunalului ieşean, solicitând plata a 5.000 de euro reprezentând cheltuielile de înmormântare şi pomenire şi a câte 150.000 de euro reprezentând daune morale. „Pentru reclamanţi, pierderea a fost una devastatoare. A.M. a fost sprijinul lor în tot timpul cât au fost plecaţi la muncă în străinătate, având grijă de fratele ei mai mic. A fost un copil exemplar, o elevă strălucită, cu rezultate foarte bune la învăţătură. Plecarea fulgerătoare din mijlocul familiei, dintre prietenii săi, modul tragic în care s-a stins, după ce a agonizat într-un şanţ într-o dimineaţă rece de ianuarie, cu braţul smuls din urmăr, reprezintă un şoc cu efecte permanente, nimic neputând substitui pierderea încercată”, au reţinut magistraţii din plângerea părinţilor. De cealaltă parte, ASIROM nu a contestat acţiunea în sine, dar a cerut reducerea sumelor solicitate ca daune morale şi respingerea solicitării privind daunele materiale, invocând faptul că la dosar nu fuseseră depuse documente justificative.

Punctul de vedere al ASIROM a fost acceptat de magistraţii Tribunalului, care au respins capătul de cerere referitor la daunele materiale şi au redus cuantumul daunelor morale datorate de firma de asigurări părinţilor fetei la un total de 200.000 de euro. Nici această variantă nu a fost considerată ca acceptabilă de ASIROM, care a atacat sentinţa în faţa Curţii de Apel Iaşi. Ieri, magistraţii acestei instanţe au redus încă mai mult daunele morale către părinţii fetei, la câte 50.000 de euro. Sentinţa este definitivă. (foto: imagine ilustrativă)

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *