Eforie Nord, stațiunea – șantier. Capcanele cu care se confruntă turiștii în plin sezon

Străzi pline de gropi, praf, pietre, guri de canal neacoperite și capcane la fiecare pas. Așa arată în plin sezon estival stațiunea Eforie Nord, iar finalul lucrărilor pare departe. Primarul susține că acestea nu au fost recepționate și că de aceea arată așa, a șantier.

Totul pare făcut de mântuială. Străzile secundare pe care a fost introdusă rețeaua de gaze încă de acum un an nu au fost nici acum asfaltate. Adică exact străzile pe care turiștii merg spre plajă. Bulevardul din centru, care a fost asfaltat tot anul trecut, arată și acum a șantier. Capcane sunt peste tot: bucăți de fier beton ieșite din asfalt ori bile de ciment care îngustează trotuarele.

De patru ani, stațiunea Eforie Nord arată ca un șantier, și iarna, și vara. Străzile secundare, pe care a fost introdusă rețeaua de gaze, nu au fost asfaltate, deși gropile au fost acoperite de anul trecut.

Turistă: Stațiunea e frumoasă, e ok, doar că străzile lasă foarte mult de dorit, sunt foarte neîngrijite. E greu, mai ales că am o fetiță, cu cărucior, e foarte greu să te duci la plajă, găsești obstacole la orice pas.

Turist: Foarte urâtă, neîngrijită, lipsa tomberoanele pentru gunoi, faleza – la fel, nu este nimic finalizat. Este un drum de țară, ca la sat, nu arată a stațiune. Mai este de lucru până să arate a stațiune frumoasă.

Turist: Este neamenajată, plină de gunoaie, plină de praf. E urât.

George Lăcătuș – jurnalist Digi24: La doar 150 de metri distanță de plajă, străzile din Eforie Nord sunt un dezastru. Sunt pline de praf, de pietre, de gropi, de gunoaie și de canale neasfaltate, în care oamenii care sunt cu copii și merg la plajă se pot răni.

Localnicii cunosc cel mai bine situația.

Localnică: Numai praf. Super praf. Ne murdărește toate pe aici. Mizerie, nici nu ne mătură, nici gunoiul nu vine ca să ni-l ia. Îl cărăm noi acasă, cu mașina.

Localnic: De când s-au pus gazele, de acum patru ani de zile, numai praf și mizerie. Cine a luat lucrarea n-a mai asfaltat. Nu e de secolul 21, e de secolul 19.

Cel mai mare bulevard din Eforie Nord, care a fost recent reabilitat, arată tot ca un șantier.

Turistă: Offf, mă chinui cu fetița.
– Vi se pare normal un trotuar de 50 de centimetri?
– Păi, nu, normal că nu. Chiar a căzut fetița. Deci, n-avem loc. O țin de mână, mâinele sus, deci nu avem loc.
– Găsiți vreo explicație la aceste bile?
– Nu, chiar nu. Cred că sunt pentru ornament, dar nu le văd rostul, doar te lovești în ele.

George Lăcătuș – jurnalist Digi24: Recenta reabilitare a stațiunii Eforie Nord arată tot a șantier. Pur și simplu, muncitorii au plecat și nu și-au finalizat lucrările. Aici avem o groapă de canal care nu a fost astupată, ci e doar semnalizată. Mai departe, avem niște fire electrice care ies din pământ și care au fost lăsate aici, pe trotuar. Cele mai periculoase sunt aceste construcții de ciment, care sunt din 50 în 50 de metri în tot centrul stațiunii, care ascund niște capete de fier beton, în care copiii se pot răni.

Un alt lucru care îi nemulțumește pe turiști e reprezentant de scările din lemn, pe care merg la plajă.

Turist:  E foarte riscant pentru că mergem cu bagaje, pentru copii, pentru oameni în vârstă.

Turistă: Foarte greu de urcat, mai ales pentru copil. Extrem de greoaie.

Digi24 a încercat să obțină un interviu cu primarul orașului Eforie, Robert Nicolae Șerban. Edilul a acceptat numai o discuție telefonică.

– Sunteți mulțumit de modul în care a fost renovată stațiunea până acum?
Robert Nicolae Șerban, primar Eforie: Adică? Nu s-a semnat nicio recepție până la ora asta. Nu înțeleg ce vreți să spuneți dumneavoastră.
– Totul arată ca un șantier, e plin de praf, plin de gropi.
– Păi, și un șantier cum ați vrea să arate?
– De 7 ani, tot arată ca un șantier stațiunea.
– De 7 ani? Aoleo. Duceți discuția într-o zonă punctuală așa, ca să zic.
– Am văzut un trotuar de jumătate de metru pe care ați pus niște…
– O zi bună vă doresc!

Potrivit informațiilor de pe site-ul de licitații publice, în Eforie s-au investit peste 14 milioane de euro pentru renovarea orașului, în ultimii 5 ani. Majoritatea banilor provin din fonduri europene.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *