Consimțământul e sexy – și acest lucru nu trebuie niciodată pus sub semnul întrebării

De când suntem mici ni se insuflă un anumit tip de comportament pe care ar trebui să îl avem față de sexul opus. Noi, femeile, suntem învățate că ar trebui să așteptăm să fim curtate și să cedăm greu atunci când suntem abordate. Bărbaților li se transmite că trebuie să joace rolul de prădător, că sunt datori să încerce, fiindcă femeile, chiar dacă își doresc ceva, nu o arată. Boys will be boys a fost principiul care a ghidat multe generații și probabil cea mai uzuală scuză pentru comportamente deseori inadecvate. Fiindcă atunci când copilul tău e acuzat că a abuzat fizic sau verbal o fată, e mult mai ușor să îți spui „așa sunt băieții”, decât să încerci să îi explici ce a greșit.

Masculinitatea este greu de cuantificat, însă de cele mai multe ori e văzută în termeni de putere fizică, indisponibilitate emoțională sau rezultate sexuale. Încă din adolescență, băieții învață că principalul scop al unei relații cu o femeie este actul sexual. Virginitatea le e prezentată ca un lucru rușinos, de care trebuie să scape cât mai repede, indiferent de modul în care o fac. Sau că sunt stăpâniți de dorințe sexuale mult mai intense decât fetele și că e normal să nu și le reprime. Îi învățăm pe băieți că presiunea și insistențele sunt lucruri normale și necesare, pe care trebuie să le aplice dacă vor o relație cu o femeie. Dar folosim cuvinte ca „romantic” sau „metode tradiționale pentru a le descrie, când poate „intimidare” sau „abuz” ar fi termenii mai potriviți. Până și actele extrem de violente sunt prezentate, în artă sau în media, drept crime pasionale.

În acest context, nu-i de mirare că presiunile sexuale au fost văzute atâta amar de vreme ca o stare de normalitate. Când vorbim însă despre un act de viol, de cele mai multe ori acesta este asociat cu violența sau ca fiind săvârșit de o persoană total necunoscută victimei. Însă cât de departe sunt presiunile sexuale de un act de viol? Probabil că mulți bărbați nu au văzut lucrurile din perspectiva asta, fiindcă dacă forța fizică nu a fost implicată, nu s-au considerat cu adevărat vinovați. Să luăm doar câteva exemple, pe care eu, prietenele sau colegele mele le-am trăit de-a lungul timpului.

Nu de puține ori am fost la întâlniri la care bărbații insistau să beau. „Hai, nu mă lăsa să beau singur!” sau „Încă un pahar, ce se poate întâmpla?”. Evident, nu pot să cataloghez toate inițiativele de acest gen drept o dorință ascunsă de-a bărbatului, prin care încearcă să îmi compromită puterea de decizie pentru a profita de anumite avantaje. Însă în momentul în care singurul scop al întâlnirii pare a fi acela de a îmbăta, nu am cum să evit niște semne de întrebare și să nu resimt o presiune. De ce se întâmplă asta? Nu de puține ori bărbații văd alcoolul ca pe un instrument prin care își pot atinge mai ușor țelul în ceea ce privește o femeie. Într-o stare în care gândirea îi este afectată, femeia poate accepta mult mai ușor anumite lucruri cu care în mod normal nu ar fi de acord. Sau ajunge în incapacitatea de a mai spune nu.

„Știi… seara asta m-a costat ceva bani!”. Sau, cu alte cuvinte, ai face bine să mă răsplătești pentru asta. O astfel de afirmație face ca femeia să se simtă obligată și îndatorată bărbatului. Chiar dacă nu e pregătită pentru următorul nivel al întâlnirii, doar din cauza presiunii la care este supusă, poate ajunge să facă lucruri pe care nu și le dorește.

O prietenă îmi povestea despre un incident asemănător, în care, după o întâlnire cu un tip pe care într-o primă fază îl plăcea, au decis să închirieze o cameră la un hotel. Ajunși acolo, ea și-a dat seama că nu e pregătită însă să ducă la capăt „misiunea” pentru care veniseră. Așa că insistențele multiple ale bărbatului, de genul „hai că o să îți placă, crede-mă!” sau „nu o să regreți, știu ce fac!”, au culminat cu „am mai cheltuit și 300 de lei degeaba!”. O întâlnire nu vine întotdeauna la pachet cu o partidă de sex, chiar dacă ai plătit pentru cină sau o cameră la hotel. Asta nu înseamnă că femeia îți e datoare. De asemenea, sentimentele se pot schimba pe parcursul întâlnirii. Chiar dacă inițial a fost de acord cu asta, e dreptul fiecărei femei să se răzgândească, fără a fi supusă presiunilor și manipulării pentru a o face să-și schimbe părerea.

„Hai să urcăm la mine, nu o să se întâmple nimic.” Dacă aș avea un diamant pentru fiecare dată când am auzit replica asta, probabil că acum aș fi pe o insulă exotică și nu aș mai fi nevoită să lucrez vreodată.” Mai stăm puțin de vorbă, ne uităm la televizor…” Însă, între timp, tipul cu care am urcat era deja aproape dezbrăcat, seta o lumină difuză și îmi turna încă un pahar de vin. Mascată într-un mediu intim, aparent nevinovat, presiunea atingea de fapt cote maxime. Nu era nevoie de folosirea forței fizice pentru a simți că lucrurile nu sunt în regulă, că escaladează în ceva ce nu mi-aș fi dorit. Când am încercat să îi spun că avem viziuni distincte despre ce o să se întâmple și că cel mai înțelept ar fi să plec, am auzit „ei, dar știai foarte bine de ce ai urcat!”. A accepta o astfel de propunere nu este un răspuns afirmativ pentru o relație sexuală, mai ales când în prealabil a existat o discuție care a trasat clar condițiile. În spatele unui „nu” nu stă o dorință ascunsă sau o atitudine pudică.

Să analizăm o altă situație: ai avut o întâlnire cu o tipă, iar lucrurile au decurs neașteptat de bine. La finalul serii sunteți în mașina ta, va sărutați pasional, însă ea îți spune că vrea să vă opriți. Tu deja te-ai ales cu o erecție și nu concepi ca lucrurile să se termine. „Uite ce mi-ai făcut, nu mă poți lasă așa!. Am întrebat mai mulți bărbați ce părere au despre acest scenariu și majoritatea mi-au răspuns că li se pare normal să insiste. De ce? Fiindcă nu au primit un nu categoric, fiindcă a avut loc un sărut intens, pe care l-au luat drept o undă verde, și că probabil la mijloc e doar o cochetărie feminină. Însă, în realitate, lucrurile nu stau așa. Sărutul a avut loc cu consimțământul ambilor parteneri, însă asta nu implică automat și actual sexual.

Nici una dintre situațiile prezentate aici nu implică un abuz fizic, însă abuzul despre care se vorbește atât de mult în ultima vreme vine sub alte forme, fizice sau emoționale, care pot avea un impact la fel de mare. Afirmații ca cele pe care le-am înșirat pot face femeile să se simtă vinovate, rușinate sau obligate să întrețină relații sexuale. Și asta se poate întâmpla fie la o primă întâlnire, fie într-o relație sau într-o căsnicie. Faptul că două persoane se află într-o relație amoroasă și că de-a lungul timpului au avut contact fizic nu înseamnă că actele de intimitate sunt un bun câștigat, de care cealaltă persoană poate profita oricând simte nevoia. Chiar dacă unul dintre parteneri și-a dat consimțământul la un moment dat pentru o anumită acțiune, nu înseamnă că acesta a fost dat ca o lege irevocabilă și care se aplică pentru eternitate, indiferent de circumstanțe.

La începutul anilor 90, studenții de la Antioch College din SUA au fost primii care au demarat un amendament în codul școlii, care definea consimțământul sexual ca exprimat printr-un da clar, din partea ambelor părți implicate. Pentru a nu fi catalogat drept un act de viol, era nevoie de un răspuns afirmativ, voluntar și conștient, pentru fiecare pas al actului sexual. Reacțiile nu au fost tocmai pozitive, media luând la momentul respectiv în derâdere demersul studenților, de la articole precum No huggy, no kissy without a „yes”at Antioch College, la emisiunea Saturday Night Live, care ridiculiza noua politică, considerând că transforma orice act sexual normal în viol. Aproape 30 de ani mai târziu, însă, tot mai multe state din SUA au impus universităților să aplice acesta politică în campusurile lor.

În 2014, guvernatorul Californiei (și în 2015 cel al New York-ului) a introdus consimțământul afirmativ în regulile facultăților. Legea stabilea un lucru cert: consimțământul trebuie să fie voluntar, afirmativ, conștient, poate fi anulat oricând în timpul actului sexual, o relație anterioară cu persoana respectivă nu constituie un consimțământ și nu poate fi folosită amenințarea sau forța pentru a obține aprobarea cuiva. De asemenea, o persoană aflată sub influența drogurilor sau a alcoolului sau care nu e perfect trează nu este capabilă de a-și da consimțământul. Recent, legea consimțământului sexual a fost implementată și în Spania. Aceasta a fost introdusă în urma unui incident care a avut loc în timpul festivalului de la Pamplona, când cinci bărbați au violat o tânără de 18 ani. Doi dintre ei au înregistrat întâmplarea, iar din cauza faptului că femeia era tăcută și pasivă, judecătorii au considerat atitudinea acesteia drept un accept pentru actul sexual. Iar din cauza legislației în vigoare la momentul respectiv, care prezenta clar că pentru a fi catalogat drept viol actul sexual trebuie să implice violență și intimidare, acuzațiile de viol demarate de tânără nu au fost luate în calcul.

De asemenea, Suedia a adoptat o nouă legislație care spune că sexul fără consimțământ este viol, chiar dacă nu implică violență sau folosirea forței. Noua lege prevede că o persoană trebuie să își dea consimțământul clar, verbal sau fizic, înainte de începerea unui act sexual.

Astfel de legi au stârnit reacții diametral opuse în rândul oamenilor. Pe de o parte sunt cei care afirmă că o astfel de legislație este extrem de utilă, fiindcă absența unui nu clar nu înseamnă că persoana respectivă se bucură de actul sexual. Fiindcă, uneori, din cauza fricii sau a panici, o victimă pur și simplu nu mai poate avea nici un soi de reacție. Însă lipsa atitudinii nu echivalează cu consimțământul. La polul opus sunt cei care afirmă că o astfel de lege nu este viabilă și nici practică. Aceștia cred că un cuplu nu se poate opri pentru a primi aprobare la fiecare pas din cadrul actul sexual. Consideră acest tip de comportament ca fiind unul nefiresc, stânjenitor, un turn off.

Dacă până acum principiul no means no nu a părut să dea prea mari rezultate, poate că e timpul să schimbăm perspectiva. Un act sexual nu mai poate fi considerat viol doar dacă a fost implicată forța sau dacă victima a spus în mod clar nu. Presiunile verbale sau emoționale, folosirea alcoolului sau a drogurilor ar trebui văzute ca metode la fel de grave de a forța o persoană în a întreține relații sexuale ca și celelalte. Chiar dacă acum mulți critică o astfel de legislație, considerând că transformă sexul într-un contract, cu timpul sper că va deveni o normalitate. Până nu demult bărbații își puteau forța legal soțiile să întrețină relații sexuale cu ei ori de câte ori voiau, invocând datoriile conjugale ale acestora.

Asta e doar o dovadă că lucrurile se pot schimba în ceea ce privește comportamentul sexual. Însă, până să ajungem să ne bucurăm de legi care să ne apere, poate că e cazul să lucrăm la mentalități, la modul în care creștem viitoarele generații. Dacă o să îi învățăm pe fiii noștri că masculinitatea nu constă în acte de persuasiune sau intimidare față de femei, că presiunile nu sunt gesturi romantice, poate vom avea parte de o normalizare a relațiilor sexuale. Pentru că, până la urmă, orice act sexual e mai sexy când se bucură toată lumea de el.

Share Button