Descoperire fără precedent: Cadavrul unui sturion atlantic, vechi de 500 de ani, găsit în epava unei nave regale daneze

Cadavrul unui sturion atlantic lung de doi metri, o specie în prezent aproape dispărută, a fost găsit în Marea Baltică în epava unei nave regale daneze care s-a scufundat în urmă cu peste 500 de ani, a dezvăluit vineri o revistă ştiinţifică, informează AFP.

„Cu ocazia unor cercetări arheologice din 2019, un butoi din lemn aflat pe epava scufundată conţinea cadavrul aproape complet şi bine conservat al unui sturion„, se afirmă într-un articol publicat de Jurnalul de ştiinţe arheologice, editat de cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia.

Descoperirea, considerată unică de oamenii de ştiinţă, a fost posibilă datorită particularităţilor Mării Baltice, o mare semi-închisă, în care concentraţia de oxigen este scăzută.

Epava este într-o stare de conservare atât de bună datorită mediului uimitor al Mării Baltice. Salinitatea ei scăzută nu este propice pentru viermii marini, care se hrănesc cu lemn (…). Fundul mării este acoperit cu o argilă fină, ideală pentru conservarea materiilor organice, iar concentraţiile reduse de oxigen contribuie şi mai mult la prezervarea materiilor organice”, a explicat Brendan Foley, cercetător la Universitatea Lund, care a coordonat cercetările.

Într-o călătorie oarecum ostentativă, Hans, regele Danemarcei, s-a deplasat în vara anului 1495 în Suedia pe cea mai frumoasă ambarcaţiune a sa, cea mai impunătoare navă de război din regiune, cu intenţia de a restaura unirea celor trei ţări scandinave sub regenţa sa.

Am interpretat acel peşte nu neapărat ca un cadou, ci mai degrabă ca o demonstraţie de putere. Este o interpretare posibilă, fiind cea pe care noi o preferăm ţinând cont de natura politică a întregii călătorii, întrucât a făcut parte din eforturile depuse de Hans pentru a îi influenţa subtil pe nobilii suedezi să se alăture Uniunii Nordice„, a precizat Brendan Foley, citat de Agerpres.

Suveranul danez nu se afla la bordul celui mai frumos vas al său, Gribshunden, atunci când nava, preţioasa lui încărcătură şi o parte a echipajului său au ars în dreptul localităţii Ronneby, un oraş costier suedez ce aparţinea pe atunci Danemarcei.

„Pierderea navei a fost o lovitură teribilă pentru prestigiul lui Hans şi a afectat din punct de vedere material forţa lui politică şi militară”, a concluzionat acelaşi cercetător.

Restabilită câţiva ani mai târziu, Uniunea Nordică s-a dizolvat în cele din urmă după desprinderea definitivă a Suediei şi conflictul ei armat cu Danemarca. 

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *