Zeci de mii de persoane au protestat în Extremul Orient rus, scandând sloganuri împotriva preşedintelui Rusiei

Manifestaţii de amploare au zguduit sâmbătă regiunea rusă Habarovsk, în Extremul Orient, după arestarea unui guvernator popular şi înlocuirea sa în această săptămână cu un politician numit de Kremlin care nu a trăit niciodată în această regiune, scrie Agerpres, citând AFP.

Locuitorii din Habarovsk, în apropiere de frontiera cu China, au coborât în masă în stradă după arestarea, pe 9 iulie, a guvernatorului regional, Serghei Furgal, acuzat de crimă şi demis luni.

Manifestaţiile sunt printre cele mai importante împotriva guvernului în Rusia de ani de zile şi Kremlinul a afirmat în această săptămână că acestea sunt alimentate de militanţi ai opoziţiei din exteriorul regiunii.

Zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzile din Habarovsk, agitând drapelul regiunii şi bannere şi scandând sloganuri ostile preşedintelui Vladimir Putin, în timp ce maşinile care treceau pe lângă demonstranţi claxonau în semn de sprijin.

Manifestanţii s-au adunat în faţa sediului administraţiei regionale din piaţa Lenin, strigând „Libertate” şi „Putin, demisionează”.

Poliţiştii, care purtau măşti, le-au permis manifestanţilor să defileze, în pofida unei interdicţii privind adunările publice, în cadrul măsurilor pentru lupta împotriva coronavirusului.

Potrivit responsabililor de la Habarovsk, la manifestaţie ar fi participat în jur de 6.500 de persoane, dar media pro-opoziţie au estimat pe reţelele sociale numărul participanţilor la 90.000.

Potrivit jurnaliştilor de la faţa locului, manifestaţia a fost cea mai importantă de la începerea protestelor în iulie.

Autorităţile au indicat că cel puţin 10.000 de persoane au participat la manifestaţii similare pe 11 şi 18 iulie, dar media locale şi figuri ale opoziţiei au estimat că participarea a fost între 35.000 şi 50.000 de persoane.

Mihail Degtiarev, de 39 de ani, deputat în Duma de Stat, a fost numit luni guvernator interimar de preşedintele Putin şi a ajuns a doua zi la Habarovsk.

Transportat la Moscova pentru a fi plasat în detenţie provizorie, Furgal este urmărit penal pentru crime pe care le-ar fi comis în urmă cu peste 15 ani, când era om de afaceri.

Susţinătorii săi văd în această afacere o tentativă de a neutraliza un adversar al partidului la putere, Rusia Unită. Membru al partidului LPDR, Furgal a fost ales guvernator al regiunii în detrimentul unui candidat al Kremlinului.

Share Button