Vești bune din Suedia: Restricțiile pentru Olanda, Bulgaria și România au fost ridicate

Suedia a ridicat miercuri restricţiile pentru călătorii neesenţiale în Olanda, Bulgaria şi România, pe care le instituise din cauza pandemiei de COVID-19, informează Reuters, arată agerpres.ro.

Anterior Suedia a ridicat restricţiile pentru călătorii neesenţiale şi pentru Andorra, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia, Islanda, Italia, Croaţia, Liechtenstein, Luxemburg, Monaco, Norvegia, Polonia, Portugalia, San Marino, Elveţia, Spania, Republica Cehă, Germania, Ungaria, Vatican şi Austria.

Într-o declaraţie postată pe website-ul său, Ministerul de Externe de la Stockholm sfătuieşte împotriva deplasărilor în alte ţări din Uniunea Europeană şi Spaţiul Schengen şi în Marea Britanie până pe 9 septembrie şi în restul lumii până pe 15 noiembrie.

Creşterea numărului de cazuri confirmate în unele ţări alimentează temerile privind o resurgenţă în răspândirea noului coronavirus.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *