O ambulanță care transporta un pacient cu COVID-19 a căzut de pe un pod după ce s-a ciocnit cu o mașină

O ambulanță care transporta un pacient cu COVID-19 a căzut de pe un pod, după ce s-a ciocnit cu o mașină. Patru persoane au fost accidentate, anunță, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj.

„Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță, ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod”, citează Mediafax.

O ambulanță care transporta un pacient cu COVID-19 a căzut de pe un pod. Patru persoane, accidentate

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și patru ambulanțe SAJ.

În urma impactului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul.

„Toate cele patru victime prezintă leziuni. Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”, menționează ISU Gorj.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *