Noi arestări în cazul exploziei care a devastat orașul Beirut

lăsând în urmă 181 de morți și 6.500 de răniți

„Judecătorul de instrucţie, Fadi Sawan, şi-a continuat investigaţiile (…) şi a emis astăzi două mandate de arestare”, a precizat această sursă.

Potrivit Agenţiei naţionale a informaţiei, este vorba despre Hanna Fares, directorul direcţiei vămilor din Beirut, şi de Nayla al-Hajj, ingineră în cadrul unei firme însărcinate cu lucrările de întreţinere în hangarul nr. 12, unde a avut loc explozia.

Uriaşa deflagraţie care a zguduit capitala libaneză, soldându-se cu 181 de morţi şi peste 6.500 de răniţi, a fost pusă de autorităţi pe seama stocării de şase ani, „fără măsuri de siguranţă”, a 2.750 de tone de nitrat de amoniu într-un depozit din portul Beirut, scrie Agerpres.

Autorităţile anchetează asupra cauzelor deflagraţiei care a devastat zone întregi din capitală şi a lăsat circa 300.000 de persoane fără adăpost.

În total, şase suspecţi, din cele 25 de persoane anchetate în acest dosar, au făcut obiectul unor mandate de arestare de la 4 august, printre care directorul general al portului, Hassan Koraytem, şi directorul general al vămilor, Badri Daher.

Autorităţile libaneze, acuzate de mulţi că sunt vinovate de producerea dramei prin corupţie şi neglijenţă, au respins ideea unei anchete internaţionale, în pofida vocilor care solicită acest lucru în Liban şi în străinătate.

Anchetatori ai FBI au ajuns totuşi în Liban la solicitarea autorităţilor libaneze pentru a ajuta în anchetă. Franţa, care are cel puţin doi cetăţeni ucişi în explozie, a deschis propria sa anchetă.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *