Legea privind organizarea de cursuri online în învăţământul românesc, promulgată de Iohannis

Legea conform căreia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

TEXTUL legii poate fi consultat la finalul acestui articol

Pe 27 iulie, Senatul, Cameră decizională, a adoptat proiectul iniţiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, conform căruia activităţile desfăşurate în învăţământul preuniversitar şi universitar se pot realiza şi online în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau cea de asediu, potrivit prevederilor constituţionale, scrie Agerpres.

Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi “pentru” şi 26 ”împotrivă”.

″În situația în care se instituie starea de urgență sau starea de asediu potrivit prevederilor constituționale, activitățile desfășurate in invatamantul preșcolar și școlar se pot desfașura și online pentru asigurarea exercitarii dreptului fundamental la invatatura prevazut la art. 32 din Constituție. Pentru invațământul preuniversitar, Ministerul Educaței elaborează Metodologia derularii activitaților in unitațile de invațământ in sistem online, care cuprinde precizarile necesare astfel incat sa se asigure desfașurarea activitatilor in cele mai bune condiții”, se arată în lege.

În învățământul preuniversitar și universitar din România învață peste 4 milioane de elevi.

Fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, a explicat, într-o declaraţie susţinută în plen, că este vorba de o iniţiativă legislativă care vine să completeze Legea învăţământului, pentru a se putea exercita dreptul fundamental la învăţătură în situaţii de urgenţă sau de asediu, prevăzut de Constituţie.

“Această stare ne-a surprins anul acesta fără un suport legal pentru exercitarea acestui drept fundamental. Iniţiativa legislativă generează dreptul, dar şi obligaţia Ministerului Educaţiei de a genera o metodologie pe baza căreia să se poată desfăşura învăţământul preuniversitar – anul acesta am avut primele intervenţii ale ministerului după circa o lună de la suspendarea cursurilor – şi generează, de asemenea, obligaţia universităţilor de a-şi formula propria metodologie în baza autonomiei universitare, metodologie care să permită susţinerea şi evaluarea cursurilor universitare”, preciza Andronescu.

Proiectul a fost adoptat cu amendamente admise în cadrul comisiei de specialitate, formulate de Ecaterina Andronescu, care prevăd că, în situaţia în care se instituie starea de urgenţă sau starea de asediu potrivit prevederilor constituţionale, activităţile desfăşurate în învăţământul preşcolar şi şcolar, dar şi cele din învăţământul universitar se pot realiza şi online, pentru asigurarea exercitării dreptului fundamental la învăţătură prevăzut la art. 32 din Constituţie.

Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost respinsă pe 20 mai de Camera Deputaţilor. st respinsă pe 20 mai de Camera Deputaţilor.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *