Japonezii testează clanța anti-COVID, care se acționează cu cotul

Mânerele ușilor de la toaletele avioanelor erau pe cât posibil evitate și înainte de pademie, iar situația actuală nu a făcut decât să înrăutățească situația. Acum, o companie aeriană din Japonia, All Nippon Airways (ANA) încearcă să simplifice accesul în toalete, cu ajutorul unei clanțe care poate fi acționată cu cotul.

Noua clanță este pentru moment testată pe aeroportul Haneda din Tokyo, iar ANA urmează să decidă dacă va lansa sistemul. Un purtător de cuvânt al companiei a spus că acest model este „abia la începutul fazei de testare”, informează BBC.

Clanța pentru cot a fost testată prima dată pe aeroportul Haneda în luna iunie. Mecanismul este compus din două piese. Un zăvor, care poate fi acționat cu cotul din interiorul cabinei, și un mâner, prin care ușa poate fi împinsă, tot cu cotul.

Un purtător de cuvânt al ANA a declarat pentru BBC că o parte din avioanele sale au fost deja dotate cu comenzi cu senzori în bai. Acum, operatorul aerian a vrut să facă posibilă și ieșirea din baie mai simplă.

Inițial, ANA a testat varianta deschiderii ușii cu piciorul, însă a renunțat la idee din motive de sigurață, pentru că pasagerii riscau să-și piardă echilibrul sau să cadă în caz de turbulențe.

Nu se știe cu exactitate dacă mânerul pentru cot ar îndeplini standardele și regulamentele industriei, în cazul în care s-ar dori adoptarea lui.

Share Button

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *