Adulții și copiii – un conflict deschis, o luptă fără sfârșit?

De câte ori n-am auzit fiecare dintre noi, copii fiind, că noi nu știm? Că ar trebui să tăcem și să nu ne băgăm în conversațiile adulților? 

De câte ori nu ne-am simțit neimportanți și nevaloroși pentru persoanele speciale din viața noastră? Persoane care ar fi trebuit să ne încurajeze să fim încrezători și să ne spunem opiniile fără să ne fie frică că vom fi criticați? Adulții și copiii – un conflict deschis, o luptă fără sfârșit sau o cauză pierdută?

Adulții ne impun să fim conform standardelor cerute de societate sau așa cum ei nu au reușit să fie.

Dar nu ar trebui ca persoanele în care noi avem cea mai mare încredere să ne ajute să ne descoperim? Să ne îndrume să fim noi reali, fără idei și emoții reprimate? Modul în care adulţii se rezumă și se raportează la tine te va defini mai târziu în viață.

Comportamentele de superioritate ale adulților, fie că sunt părinți, profesori sau doar niște rude, distrug încrederea în sine a copiilor. Îi fac să se simtă inutili. Le transmit ideea că nu sunt suficient de buni, de deștepți, că nu sunt demni de iubirea și de aprecierea lor.

Fix aceste atitudini nocive ale adulților transformă copiii în niște oameni cu foarte multe insecurități. 

Adulți care nu vor ști să se respecte, să se accepte, să aibă încredere în ei. Nu vor ști să își susțină opiniile în fața celorlalți, fără să le fie teamă de ce ar putea spune aceștia. Adulții nu sunt superiori copiilor. O relație sănătoasă între un copil și un adult ar trebui să se bazeze pe egalitate.

Ne dorim ca, în viitor, copiii noștri să devină niște adulți capabili, care să știe să facă față situațiilor mai puțin plăcute. Dar în același timp nu îi lăsăm să își spună punctul de vedere. Nu îi lăsăm să spună ceea ce îi deranjează și ceea ce poate le face rău. Abordăm un comportament superior față de aceștia și îi facem astfel să se simtă triști, singuri și nevaloroși.

De câte ori am auzit în copilăria noastră clasicul ,,ești doar un copil, nu e treaba ta ce vorbesc adulții!”

Și am fost reduși la tăcere. Apoi avem pretenția ca ai noștri copii să nu devină timizi și neîncrezători în propriile forțe și opinii.

Standardele care le sunt impuse fetelor sunt un prim argument. Ele ar trebui să asculte întotdeauna ce spun ceilalți și să le facă pe plac. Să nu se pună niciodată pe primul loc și să nu se gândească la ce își doresc ele, ceea ce le va transforma în niște femei supuse, care nu vor ști să aibă încredere în ele. Implicit nu vor ști să se iubească, vor deveni dependente de partenerii lor și vor crede că nu trebuie să se îngrijească niciodată de propriile dorințe și nevoi.

Pe de altă parte, băieților le este impus încă din copilărie că ei trebuie să fie puternici. Să nu își arate sentimentele și emoțiile, să nu plângă și să nu fie slabi în fața celorlalți. Aceste idei îi fac pe bărbați să fie superiori, autoritari, să pară niște ființe fără suflet, cărora nimic nu le face rău. Dar, de fapt, sufletul lor are atât de multă nevoie de iubire și de afecțiune…

De fapt, copiii ar trebui ascultați.

O relație sănătoasă între un părinte și copilul său ar trebui să se bazeze pe comunicare și înțelegere profundă.

De cele mai multe ori, adulții consideră că aceștia sunt doar niște ființe care ,,nu știu nimic”, care nu sunt capabile să se implice în conversațiile lor importante și mature. În realitate, copiii au foarte multe lucruri de oferit și îi pot învăța pe adulți lecții importante de viață.

Dacă adulții s-ar opri măcar pentru un moment să se uite la bucuria și la puritatea din ochii unui copil, atunci ar înțelege atât de multe lucruri.

În fuga lor continuă după satisfacerea nevoilor materiale, aceștia uită de partea esențială a fericirii și liniștii sufletului lor. Dar copiii sunt doar niște suflete pure și inocente, iar dacă un adult s-ar uita la bucuria și la energia pe care le exprimă un copil atunci când se joacă, cu siguranță nu ar mai considera că nu are nimic de învățat de la aceștia.

Lipsa atenției, a afecțiunii, a dragostei și a înțelegerii de care are nevoie un copil duce la formarea rănilor unui adult disfuncțional.

Va fi mereu în căutarea altor persoane care să îi satisfacă nevoile, să-l facă să se simtă acceptat și iubit. Astfel, va suporta relații toxice în viața lui, persoane care îl vor face să se simtă la fel ca în copilărie: singur, trist, neînțeles și neapreciat.

Un adult care conștientizează că el este singura persoană care își poate oferi ceea ce caută cu atâta ardoare se va bucura de pacea interioară.

Doar noi ne putem îngriji de propriile răni și ne putem oferi iubirea de care avem nevoie. Oamenii din jur sunt mâinile pe care le apucăm în drumul nostru.

Adulții și copiii – un conflict deschis, o luptă fără sfârșit care va dăinui veșnic, dar care se poate stopa. Contează doar să încercăm! 

Sursa : Pov21.ro

Share Button