Adult în corp de copil – maturitate timpurie

De multe ori aud în jurul meu că tinerii sunt prea imaturi.

Nu știu ei ce este greul, viața sau alte chestii din acestea, să nu mai vorbim de maturitate. Nu spun că nu este așa (să nu fiu ipocrit), dar hai să nu băgăm pe toată lumea în aceeaşi oală. Unii au uitat ce înseamnă adolescența, așa că uitați ce problemă colosală. Sper că puteți dormi liniștiți noaptea, sau stai, voi nu dormiți ? Aveți grija altora, uitasem, scuze!
După cum știm prea bine, excepții există în toate, așa că hai să fim sinceri și să dezvoltăm acest subiect.

Maturizarea timpurie.

Mi se pare esențial să acceptăm ideea că orice lucru existent, pe acest pământ, vine cu puncte forte și cu nelipsitele puncte slabe. Cel mai bun exemplu pe care vi-l pot pune pe tavă, fără a jigni sau supără pe cineva, este viața mea.

Originile problemei.

De mic, având în familie o soră cu diferite dizabilități, iar situația financiară era cam șubredă, plus multe altele, am fost nevoit să mă adaptez anumitor condiții, care au împus accelerea ritmului de dezvoltare intelectuală și sentimentală. Sau mai bine zis, am început să fac cunoștință cu D-na Maturitate (în ciuda efoturilor făcute de ai mei).

Ce impune maturizarea la o anumită vârstă?

În primul rând, se simte o diferență între percepția ta asupra unor lucruri, în comparație cu perspectiva celor de vârsta ta care te înconjoară. Marile întrebări „existențiale” ce-ți cotrobăie prin tot creierul. Își fac simțită prezența mai devreme, rezultând de aici anumite frământări, frustrări pe care, poate, nu o să ai cu cine să le discuți, fiindcă  „încă ești prea mic pentru a înțelege anumite chestii” (citez de la cineva tare drag, cu ironia în picioare).
În al doilea rând, este și un plus enorm. Văd mulți tineri care sunt indeciși în privința carierei sau care oscilează între atâtea idei de viitor. Habar n-au ce pasiuni au, ce o să facă cu viața lor etc. Pe când, unii nu întâmpină această problemă.

O mare instabilitate combinată cu starea de  „pierdere-n spațiu”

Vin ambele de mânuță spre inimioara ta. Un adolescent care a avut ghinionul/bafta de a-și forma o gândire mai matură, mai devreme, prezintă o stabilitate în gândire și, să sperăm, o stimă de sine ridicată, gândire mai lucidă. Lucrurile acestea sunt prezente din exemplul personal, care, după cum este mai mult decăt evident, diferă de la specimen la specimen. Am întâlnit persoane cu caracteristici total opuse celor zise mai sus.

Pe drum, pot apărea piedici care, în loc să te ridice, te coboară și mai tare. Spre exemplu: un copil ce prezintă răni sufletești din cauza scandalurilor părinților, ce sunt la ordinea zilei, induce în el anumite trăiri. Sau cum a fost în cazul meu, o perspectivă distorsionată a realității din cauza lipsei afectivității. Fiindcă niciodată nu este suficient, să presupunem că are niște colegi minunați ce-l agresează verbal (într-un caz bun, dar deloc acceptabil), acumulează în el frustrări.

Uite, aici e parte grea.

Copilul nostru, care a adunat destule pentru el, chiar îi sunt suficiente, în mod inconștient (sau nu) face o alegere. Ori învață ceva din toată situația și se va ridica deasupra „prăpastiei” (nimeni nu zice că nu rămâne cu răni – aici este partea nașpa) ori se scufundă, devenind un eșuat, lipsit de maturitatea emoțională .
Dramele adolescentine fac parte din procesul de maturizare, autocunoaștere, unde trebuie să te ACCEPȚI sau SCHIMBI. Nu există cale de mijloc (doar dacă vrei să îți duci viața plină de semne ce-ți fac cu mâna din trecut, punând piedici in viitor).

Aveți grijă de voi, nu fiți prostuți!

Desigur, sunt procese realizabile în timp, care te pot plimba când sus-jos, jos-sus și tot așa.
După cum am zis mai sus, și o să-mi permit să mă repet, diferă de la specimen la specimen. Problemele sunt diferite și-și pun amprenta diferit peste fiecare, depinde de maturitate, DAR asta nu înseamnă că nu putem fi unii lângă alții. Ce naiba, până la urmă suntem oameni.

Hai să fim oameni!

Ca o mică mare paranteză: trecând prin tot ce am trecut, mulțumesc Universului că am reușit să mă aduc undeva la suprafață. Golurile făcute cândva în trecut, sunt tot acolo. Cândva poate o să fie astupate. Dar până atunci, nu trebuie să fie piedică în realizarea scopurilor sau motiv de izolare etc.

Hai să ne propunem să fim alături de cei din jurul nostru.

Pe cât posibil. Mereu să le cerem punctul de vedere, pentru a-i putea înțelege. Pe cât posibil, cât mai bine. N-ar strica o asemenea abordare. Uneori nu-i înțelegem pe cei din jur fiindcă suntem limitați doar la părerea noastră. Așa că, garda jos, inima deschisă, că nu mori!

Sursa : Pov21.ro

Share Button